marți, 23 ianuarie 2018

Christian Aid Ministries România are site: www.icam.ro

În sfârșit, Christian Aid Ministries România are site! www.icam.ro este adresa.

duminică, 17 septembrie 2017

Nabeel Qureshi a plecat dintre noi (1983-2017)


 Nabeel Qureshi cunoscut în România prin cartea „Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus”, dar și prin canalele media foarte urmărite de generația tânără. Personal, cu ceva ani în urmă am aflat despre el de la o colegă. De atunci am ascutat multe dezbateri, discursuri și mărturii personale care există pe internet. Musulman convins, cu rădăcini din Pakistan,  Nabeel s-a convertit la creștinism încercând să-l combată pe prietenul său David Wood (actualmente un cunoscut apologist creștin). Deși a plecat așa de tânăr dintre noi, la doar 34, lăsând în urmă o soție tânără și o fetiță, a lăsat în urmă o puternică mărturie cu impact în rândul musulmanilor din Occident care caută răspunsuri în Islam.

Cu ani în urmă am ascultat o dezbatere dintre el și Ally Shabir, un cunoscut apologist musulman (care combate Biblia și viața Domnului Isus, moartea și învierea Sa) și am rămas foarte surprins de abilitatea Nabeel de a-l combate în ciuda diferenței de vârsta, Nabeel era evident mult mai tânăr.

Personal simt o mare pierdere, și eu am sperat că poate se va îndura Dumnezeu de el și îi va da vindecarea, lucru care nu s-a întâmplat, doar Dumnezeu știe de ce....

Aceasta este ultima înregistrare video din spital (la data publicării), în care Nabeel își exprimă ultima dorință.


  

luni, 31 iulie 2017

Am redus dependenţa de Microsoft

Am lucrat ani de zile cu programele Microsoft, începând cu anii 1999, primul sistem de operare pe care l-am folosit a fost Windows 3 şi apoi Windows 3.11, 95,98,Milenium, 2000, Xp, 7, 8, şi ultimul, Windows 10. Prin anul 2001 am testat primul sistem de operare linux, era Redhat, nu mai îmi amintesc versiunea. De atunci am testat nenumărate distribuții. În final m-am decis să folosesc Linux Mint, ultima versiune, (acum 18.2), cu xfce. Deşi folosesc dualboot, adică mai am şi Windows 10 instalat, intenționez să mai folosesc la birou sistemul Windows întrucât angajatorul meu folosește multe dependențe Microsoft.

Un alt pas, renunțarea la motorul de căutare google şi browserul Chrome. Deși google oferă indiscutabil cel mai bun browser, am decis să nu-l mai folosesc pe viitor. Alternative sunt precum firefox cu https://duckduckgo.com/, chiar dacă nu îmi oferă atâta performanță.

Revenind la linux, recomand Linux Mint în loc de Windows, cei mai mulţi utilizatori ai sistemului de operare Windows îl folosesc doar pentru internet, reţele sociale şi procesare documente. Folosind Linux cu libreoffice în loc de Windows cu Microsoft Office îţi reduci substanțial cheltuielile cu înlocuirea echipamentelor, plus ai libertatea de a alege între un număr mare de distribuții, nu te expui atât de mult virurşilor, şi în plus nu te spionează nimeni continuu cum face Windows. Linux Mint versiunea cu xfce consumă şi resurse mult mai puţine decât windows 10, nu consumă spaţiu în plus odată cu actualizările (cum se întâmplă cu Windows), iar interfața grafică poate fi personalizată mult mai mult după gusturile utilizatorului.

Pentru programatori nu cred că lipseşte nimic cu excepția celor care folosesc unelte Microsoft precum Visual Studio sau MsSQL. Am instalat Atom io (în Windows foloseam Notepad++), merge super, Netbeans merge foarte bine, la fel şi Eclipse dar cel din urmă nu-l folosesc.

Urmeză să renunţ la gmail şi blogger :).

Captură ecran laptop personal Linux Mint 18.2 xfce 64bit


luni, 24 iulie 2017

Reflecţie 24-07-2017


Oricât de multe bogăţii ar avea cineva, oricât de mult ar urca pe scara socială, indiferent câte plăceri şi-ar permite, există ceva care umbreşte aceste realizări: eternitatea. Tocmai de aceea, nici un individ nu poate fi considerat fericit dacă toată strădania omului sau fericirea lui este deconectată de veşnicie.


vineri, 5 mai 2017

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Familia între constrângerile mariale și oportunitățile Occidentului


După anii 45 din secolul trecut nu au mai existat atâtea mișcări masive de oameni, atât din rațiuni economice cât și din cauze precum războiul, foametea, bolile etc. Populația din țările sărace pleacă în cele bogate. Occidentul a fost luat cu asalt în ultimii ani de tot felul de popoare din Africa, Asia și America de Sud. Pur și simplu, oamenii fac orice pentru a ajunge în locuri mai sigure din punct de vedere social și economic.

Occidentul a devenit implicit un tărâm al făgăduinței pentru toate națiunile sărace și oprimate. Printre cei care se alătură exodului și valurilor de migrație sunt și mulți creștini. Sigur, în cazul multora nu există alternativă dacă vor să trăiască. Persecuțiile împotriva creștinilor se întâmplă în mod curent în Africa, Asia și America Latină. În multe zone ale lumii, haosul domnește de ani mulți, și cum oamenii și-au pierdut speranța că lucrurile se vor îndrepta, apucă spre Occident cu o nouă speranță.

Nici românii nu sunt înafara acestui fenomen, chiar dacă nimeni nu pleacă din România din cauza războiului. Totuși Occidentul oferă cel puțin speranța unei îmbogățiri rapide. Cineva îmi spunea cu ceva vreme în urmă că merge în Anglia câte o lună de zile la anumite intervale și câștigă bani cât ar câștiga în România într-un an. Tentația de a pleca pentru bani mulți câștigați într-un interval scurt este o mare ispită pentru mulți credincioși. Chiar dacă lăcomia de avere este condamnată în multe forme în Biblie, prea puțini dintre noi avem curajul să predicăm despre asta. Nu că toți am fi afectați, dar tuturor ne place confortul și urmărim găsirea fericirii.

Așadar, găsirea unei surse de bani te poate motiva să iei o decizie radicală în viață, care îți va pune familia la grea încercare. Există multe familii semi-destrămate. Având unul dintre soți plecat, copiii rămași trăiesc zbuciumați cu lipsa unui părinte, cu traume emoționale chiar dacă li se oferă bani mulți sub formă de recompense. Este greu să spunem acum ce se va întâmpla cu generația de copii care au crescut cu bunicii sau doar cu unul dintre părinți. Evanghelicii au avut convingeri sănătoase în ce privește viața de familie. Se vede cu ochiul liber că oportunitățile îmbogățirii rapide contribuie la o degradare a acestor convingeri. În plus, și în rândul evanghelicilor s-a dezvoltat un fanatism aș zice, de a avea case foarte mari și mașini scumpe.

Cred că fiecare evanghelic, excluzând faptul ar trebui să caute o călăuzire din partea lui Dumnezeu în această problemă, și doar luând în considerare pe de o parte constrângerile materiale din țările mai sărace de baștină și pe de altă parte oportunitățile îmbogățirii din Occident unde doresc să ajungă, ar fi mult mai simplu să răspundă la cea mai importantă întrebare: se merită? și dacă da, care este prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru a mă îmbogăți? Din păcate prea puțini își pun asemenea întrebări. Aleargă mereu în căutarea fericirii fără să înțeleagă că fericirea nu poate fi împlinită de o mare cantitate de bani, nici de o casă mare sau o mașină scumpă.

Eu mă apropii de 39 de ani și nu am casa mea. Ar trebui să fiu nefericit din această cauză? Cineva mă întreba dacă am ajuns la criza bărbaților de la 40. Nici vorbă. Sunt mai optimist decât când eram mai tânăr. Sunt mereu ocupat. Nu am timp să mă gândesc prea mult la ceea ce nu am realizat. Mi-am schimbat și meseria, din contabil în programator, iar programarea îmi ține creierul ocupat cu multe linii de cod. În plus, Dumnezeu mi-a făcut harul să slujesc printre țigani săraci, unii lipiți pământului. De fiecare dată mă gândesc că sunt foarte bogat față de ei, am o mare repulsie pentru a aduna lucruri materiale.

Iată că am ajuns la finalul acestei postări. Viața este întotdeauna între constrângeri și oportunități, din păcate noi oamenii vedem constrângerile materiale ca ceva rău, chiar dacă de cele mai multe ori s-a dovedit că oportunităților materiale sunt mai distructive pe termen lung decât lipsurile materiale. În plus, fiecare evanghelic care dorește să plece în Occident ar trebuie să se întrebe cum va fi viața spirituală în aceste țări? Mulți penticostali erau în țară tot timpul pe la adunare, la rugăciuni, la nopți de veghe, însă odată ajunși acolo nu au mai mers pe la o biserică decât ocazional, deși sunt multe exemple pozitive.


vineri, 12 august 2016

De ce nu mai dorești să ai părtășie cu biserica locală? Motive posibile.

În generațiile trecute părtășia la evanghelici era considerată foarte importantă. Asta poate și din cauza faptului că regimul comunist restricționa adunările publice, conform politicii de stat. Era un fel de contra reacție, cu cât se interzicea ceva, cu atât îți doreai mai mult să ai acel lucru. În vremuri de libertate, interesul pentru părtășia bisericii a scăzut dramatic. Este greu să te disciplinezi, să fii de fiecare dată la întâlnirile bisericii. Fiecare dintre noi este prins cu problemele vieții. Avem multe justificări. Există și un adevăr că obiceiul de a merge la fiecare întâlnire produce un fel de formalism rigid, devii inflexibil și chiar te consideri mai important decât alții care nu participă.

Mersul la adunare poate deveni un obicei plictisitor, dar este necesar. Este o formă de disciplină spirituală. Acolo este locul unde ți se reamintește despre adevărurile bibliei și găsești o comunitate care discută despre Dumnezeu, mântuire, iad, veșnicie etc. Nu se întâmplă acest lucru la birou sau pe şantier, decât ocazional. Tocmai de aceea, adunarea credincioșilor este necesară și importantă. Știu că unii spun că ne putem închina acasă, dar ne închinăm și la biserică cu toții, deci aici avem un alt nivel de părtășie (în trupul lui Hristos). Tinerii evanghelici trebuie să înțeleagă că fără părtășia bisericii este puțin probabil s-o scoată la capăt. Știu că este la modă astăzi să te consideri creștin fără biserică, se te consideri penticostal fără să fi experimentat puterea Duhului Sfânt, însă nu așa a fost la începuturile bisericii, atunci când ucenicilor li s-a dat numele de creștini.

Avem de a face cu un curent de secularizare a creștinismului. În plus, vin mulți predicatori din occident care spun surorilor noastre că nu este important să fie decente, nu este important să poarte capul acoperit etc. Noi nu știm să apreciem pe cei care au curajul să țină mărturia lui Hristos în societate. Ar trebui să apreciem fetele care poartă batic și se îmbracă decent în școli şi în facultăți, sau chiar la locul de muncă. Ar trebui să apreciem pe tinerii care merg regulat la adunare, care își păstrează viața curată. Dar când se predică că aceste lucruri nu sunt decât un formalism, tinerii abia așteaptă. Și care este rezultatul: tineri care vor renunța gradual la părtășie și în cele din urmă vor abandona credința.

Activism cu părtășie minimală. Există frați care sunt activi în evanghelizare sau în diverse activități sociale dar nu au părtășie cu o biserică locală. Bisericile lipsite de viziune devin inactive în timp. Dacă ai o fire activă și înțelegi chemarea de a face ceva, ești tentat să abandonezi restul comunității și să mergi pe cont propriu în lucrare. În comunitățile mari nu se v-a sesiza nimeni de lipsa ta. Însă spiritual te poți pierde. Fiecare lucrător activ trebuie să aibă parte de părtășie și rugăciune colectivă. A fi singuratic nu este o model nou-testamentar, ci mai degrabă acest tip de comportament aparține profetului respins și izolat așa cum se întâmpla în vechiul-testament, acolo unde omul lui Dumnezeu se afla mereu în conflict cu propriului popor. De la un timp vei simți că nu mai aparții aproape deloc comunității în care ai crescut spiritual.

Prea ocupați. Standardul de viață se ridică de la an la an. Viața inspirată după modelul vedetelor de la Hollywood a cuprins inima multor tineri. Facebook-ul este plin de poze în care surorile noastre își etalează coafura, hainele, machiajul etc. Se vede cât de mult tânjesc unele femei după viața din filme. Pe lângă indecența și artificialul lor, unele adaugă și citate sau sfaturi spirituale, la prima vedere pare că au şi ele o misiune pe internet. La nunțile noastre se face multă concurență, sunt multe fițe și se aruncă cu bani. Viața devine o cursă de șobolani pentru a te ridica la un standard pe care creștinii ar trebui să-l condamne, și nicidecum să-l îmbrățișeze. Adoptând un stil de viață fițos, multe familii aleargă mult după bani, de aceea părtășia frățească nu se mai regăsește pe agenda lor încărcată. Bogăția și sărăcia despart oamenii de la părtăşie. Dacă devii bogat nu te vei simți confortabil în rândul celor mai săraci și nici ei nu se vor simți prea bine în prezența ta. Așadar vei avea un motiv în plus să te izolezi sau alții se vor izola de tine din cauza complexului de inferioritate.


Păcatul. Biblia spune că păcatul ne desparte, și practic vorbind fiecare am experimentat acest lucru. Atunci când păcătuim nu mai simțim nevoia de a merge la părtășie. Simțim că e mai bine să fim singuri, că este mai bine să evităm frații, acest lucru te poate motiva să renunți la restul comunității. Este mai sănătos să ne mărturisim şi să mergem mai departe decât să avem un renume intact dar să stăm izolați.

Predicatorii plictisitori. Senzația că nu mai ai ce învăța din predici apare inevitabil de la un timp, mai ales când predicatorii nu se pregătesc şi au aceleași predici de ani de zile. Cred că aici o soluție este implicarea generației tinere în ciuda piedicilor pe care le vor întâmpina. Eu personal îmi aduc aminte de multe ori cum mi-au întors ideile pricipale din predica mea, nu aş vrea să spun din ce motive au făcut-o cei care au urmat după mine, dar uneori trebuie să fii pregătit şi să nu fii prea dezamăgit încât să renunţi. Să ştiţi că este foarte descurajant când te umileşte cineva în faţa unei audienţe numeroase. Ştiu că există mulţi tineri dezamăgiți de calitatea predicilor celor în vârstă, dar dragi tineri, voi v-aţi pregătit să luaţi responsabilitatea predicării? Uneori necesită multă muncă şi rugăciune, şi poate de ce să nu recunoaștem este mai uşor pe facebook, la mall, la sala de culturism, la saună, la un fotbal, la pescuit etc.

Plecatul în străinătate. De când plecatul în străinătate a devenit sport naţional, mulţi evanghelici au ajuns în locuri unde nu există biserici locale evanghelice în limba maternă, ori dacă există în marile oraşe, sunt foarte aglomerate. Aşa că unii s-au dezobișnuit să mai meargă la părtășie. Cunosc destule cazuri de acest fel, avem inclusiv în familie. Poate vă vine greu atunci când veniţi în ţară să mai daţi pe la o biserică evanghelică, însă nu evitați să mergeţi, mai ales că uneori prea puţini vă mai cunosc dar poate vă reaprindeți spiritual şi vă reînnoiți angajamentul de a-L urma pe Domnul Isus.

Inactivitatea generală din biserică şi simțământul inutilității. Un număr mic de oameni slujesc în cadrul părtășiilor locale, asta poate fi şi vina lucrătorilor care ţin prea mult la amvoane şi doresc să controleze totul, însă fiecare tânăr este bine să se pregătească pentru slujire, pentru că Dumnezeu este cel care deschide uşi, în cazul meu s-a întâmplat în exterior, momentan sunt mai mult printre romi. La ei nu există atâtea pretenții, mă simt mai util :).

Boala. Mulți oameni se plâng că nu pot participa la părtășie din cauza unor afecțiuni de sănătate. Şi eu am avut perioadă când m-am simţit destul de rău şi nu aş fi vrut să fiu numit să fac ceva. De aceea, tendinţa mea naturală a fost să mă izolez, dar am depăşit în cele din urmă momentul. Dacă nu te simţi foarte rău şi dacă mai lucrezi în timpul săptămânii, nu încerca să stai duminica acasă, vino la adunare, nu trebuie să stai tot programul la părtăşia bisericii, stai cât poţi apoi te retragi. Bolnav şi izolat ţi se va face şi mai rău. Mi s-a întâmplat atunci când mă simţeam rău să stau lângă un frate foarte palid. La sfârşitul programului am dat mâna cu el şi l-am întrebat cum se simte. Omul şi-a descărcat sufletul, iar la urmă a dat mâna cu mine, mi-a mulţumit că l-am ascultat şi s-a urcat la cineva în maşină. După câteva luni a plecat la Domnul. Exemplul lui m-a încurajat mult, era în vârstă, bolnav şi persecutat oarecum în familie (pentru că era singurul evanghelic din familia lui), şi, nu renunţa să participe la programele bisericii, şi mulţi tineri sănătoşi nu participă la părtăşiile frăţeşti decât ocazional.


Super-spiritualitatea. Au existat şi vor exista curente care susțin că biserica locală este atât de decăzută încât este mai bine să te retragi. Am cunoscut asemenea cazuri. Între penticostali există o mișcare dizidentă care promovează asemenea idei. Personal cred că există tendințe nocive care afectează de multe ori bisericile locale şi nu întotdeauna se i-au măsurile ce se impun, uneori există situații care nu se pot rezolva peste noapte, iar oamenii care doresc să trăiască o viaţă sfântă nu văd nici o ieșire din situația creată decât izolarea lor şi a familiei. În aceste familii se cultivă o critică exagerată la adresa bisericilor locale penticostale sau evanghelice. Şi totuși practica a dovedit în timp că multe familii de acest gen au parte de eșecuri asemănătoare de care au parte şi unele familii din bisericile evanghelice. Acești frați ar putea contribui mai mult cu rugăciuni şi cu mărturia vieților lor decât cu izolare şi critică, care de multe ori se întoarce asupra familiei lor.

Da, părtășiile noastre pot fi plictisitoare, dacă tu şi eu nu ne aducem contribuția la ele, dacă nu ne pregătim pentru părtășie, dacă nu ne rugăm, dacă mergem doar ca spectatori, dacă le vom transforma în locuri de etalare a hainelor, machiajelor, mașinilor sau a talentelor. Dacă fiecare vom merge cu simțământul că Domnul trebuie să fie prezent în mijlocul nostru, fiecare ne vom simți mici, ne vom smeri, ne vom iubi şi vom dori să facem mai mult pentru Împărăția lui Dumnezeu şi pentru aproapele nostru, iar ca rezultat vom avea o răsplată veșnică pentru că am investit în oameni.


duminică, 7 august 2016

De ce nu am plecat în misiune până acum?

Mulți prieteni sau cunoscuți ne întreabă de ce nu am plecat încă misiune. Mă gândesc că unii dintre voi mai citiți articolele mele și am greșit că nu v-am lămurit până acum. Unii dintre voi știți că trebuia să fim deja în Filipine. Eram pe punctul de a cumpăra biletele când am aflat indirect că un grup de lideri evanghelici s-au adunat undeva și au discutat despre noi fără să ne întrebe nimic. În final au decis să ne frâneze plecarea și au reușit. Trecând peste toate, noi eram deja în procedura de a renunța la apartamentul ANL și deși aveam șansa să oprim procedura, am simțit că trebuie să continuăm, așa că am dat multe lucruri din casă, am predat apartamentul și am plecat din zona unde am locuit din 2005, în altă zonă a orașului. Orice motive ar invoca cei care ne-au refuzat plecarea, pentru noi este clar că am fi fost incompatibili să lucrăm cel puțin cu o persoană din echipă, motiv pentru care dăm slavă Domnului că ne-au refuzat.

Am încercat apoi cu Wycliffe. Când am văzut toate condițiile de acreditare ne-am considerat din start incompatibili. Wycliffe are o droaie de proceduri greoaie și birocratice pe care nu le-am fi trecut. De exemplu, mi-ar fi fost dificil să mă duc la seminar teologic încă 4 ani, asta este doar una dintre cerințe care mi-a displăcut mult, dar și altele precum un buget mare.

Am simțământul că mai toate organizațiile își doresc oameni mai tineri (de regulă necăsătoriți) pe care să-i modeleze după bunul plac. Eu mă apropii de 40, sunt autodidact inclusiv în teologie. Nu mai sunt entuziasmat de viziunile organizațiilor, și nu sunt gata să mă înregimentez în orice organizație doar de dragul plecării în misiune. Multe organizații sunt mai interesate de renumele propriu și de bani decât de sufletele pierdute.

Să nu uit de vize. Poate nu știți, dar în cele mai multe națiuni din Asia, viza pe termen lung este o mare problemă, mai ales atunci când mergi cu familia. Fiind asociat cu organizație misionară lucrurile se complică și mai mult. În cele mai multe țări ușa deschisă pentru misionari este o viză de afaceri, la care biserica este încă foarte reticientă, mulți cred că o să te îmbogățești acolo. Altfel trebuie să mergi la o universitate din țara respectivă, așa au ajuns unii misionari inclusiv la doctorat.

Kairos a fost cea mai aproape de noi până acum, deși este o organizație de la frații creștini după evanghelie este posibil să ne ajute în final cel mai mult chiar dacă există unele lucruri de clarificat. De asemenea în mod privat niște frați români din SUA ne-au încurajat să continuăm și ne-au promis sprijin spiritual și material.

În ultimele 2 luni ne-am mutat de două ori. Ne-am hotărât să mai încercăm odată să plecăm până la sfârșitul anului. Dacă nu se materializează nimic înțelegem că trebuie să facem altceva în viață. Probabil va trebui să plecăm și din zonă pentru o perioadă de liniște sufletească. Între timp ni s-a deschis o ușă de lucrare într-o comunitate de romi, lucrare în care m-am implicat cu frații de la Speranța din Suceava, ei fiind cei mai consecvenți colaboratori ai mei de până acum. Niște tineri care au fost alături de mine în momente dificile din lucrare dar și în rugăciune.

Deși evanghelicii din zona Sucevei se consideră spuma tuturor evanghelicilor (în speță penticostalii, la celălalt pol se află arădenii și bihorenii), totuși la capitolul misiune avem foarte puțini misionari plecați din bisericile noastre comparativ cu cei din vestul și centrul țării. La ora actuală perspectivă materialistă domină mediul evanghelic sucevean. Cei mai mulți tineri evanghelici pleacă în Europa pentru a face bani și o fac din cauza lipsei acute de viziune a bisericilor pe termen lung. Cu ani în urmă tinerii aveau un avânt să plece la seminarii teologice. Astăzi inclusiv acel avânt s-a stins. De ce? Păi dintre toți tinerii care au făcut seminarii teologice niciunul nu a rămas să slujească în zonă, cel puțin în biserica mea știu 4 asemenea cazuri. Absolut toți sunt plecați în occident sau în alte părți alte țării.

Sucevenii penticostali excelează la construcția de edificii (exemplu zona Vicovului), iar în Suceava singura mare acțiune evanghelistică anuală este stadionul Suceava, aici ne spălăm puțin conștiința cu marele eveniment unde vin la evanghelizare aproximativ 10.000 de suceveni, cei mai mulți evanghelici declarați. Și chiar dacă misiunea internă funcționează pe alocuri, de foarte multe ori se organizează evenimente scumpe în locuri unde există un mare procentaj de evanghelici), iar misiunea externă este consideră inutilă. Și Dumnezeu are o lume pierdută, înfometată, săracă și răvășită de războaie, unde singura speranță viabilă este evanghelia. De ce evanghelicii din Suceava fac atât de puțin pentru această lume pierdută? Pentru că bisericilor nu le pasă de cei pierduți, nu cultivă o viziune misionară, ci cultivă propriul confort și propriul renume....